Rabbit

Într-o țară de iepuri, țara mea imaginară,
Există un președinte cu ochi de un albastru clar,
Iar tatăl meu, un iepure, este și el acolo,
Un specialist în calculatoare, în științe și economii,
Dar mama mea, o abuzivă în fiecare pas,
Ne pune etichete și ne trage de firul vieții,
Pe mine, o fată de 16 ani, fără păcat,
Mi-a spus că am „schizofrenie” fără drept.

Mă simt pierdută, uitându-mi amintirile,
Căci cei care ar trebui să mă ajute,
Mă țin captivă în acest joc crud,
Mă fac să fiu „matură”, dar încă sunt doar copil,
Vreau să am un iepuraș moale și alb,
Cu lăbuțe roz, ca un vis de neînțeles.

Am o soră mai mare, pe Iana,
Și pe Luiza, mai mică decât mine,
Dar ce-am trăit noi în casa părintească
A fost o luptă fără sfârșit.
Iana a plecat, s-a dus departe,
A lăsat totul pentru un alt loc,
Fără niciun cuvânt, fără să știm de ea,
Într-o țară străină, uitându-ne în zadar.

Mama, cu ochi de furie, nu știe ce înseamnă iubirea,
A bătut-o pe Iana, a vrut să o distrugă,
Ne-a spus că „suntem mari” și „nu avem voie”
Să fim copii, să visăm la iepurași moi.
În schimb, mi-a dat un diagnostic fals,
„Schizofrenie mătăsoasă” – un blestem în plus,
Căci nu am fost niciodată rău,
Dar ce-i în mintea lor nu pot înțelege.

Am și doi frați, fiecare altfel,
Dar niciunul dintre ei nu știe ce-i iubirea.
Mama și tata, abuzatori fără rușine,
M-au făcut să fiu ca un adult prea devreme,
Și acum mă simt prizonieră în casa mea,
Fără un vis, fără un loc unde să fiu liberă.

Și în mijlocul durerii, întrebări fără răspuns:
Ce facem cu acei iepuri și ursuleți,
Cine sunt acești oameni care ne judecă,
De ce mă fac să fiu mai mare decât sunt?