Fionna

Te-am supărat cu a mea tăcere,
Am să te rog să mă ierți, dulce Fionna,
Te-ai mai gândit la mine,
În tot acest timp al contemplării ?
Și eu pot spune la fel,
În toate aceste zile de singurătate...
Doar ale mele.

Să-ți spun că mi-ai lipsit, m-ai crede,
Să-ți spun că mi-a fost atât de dor de cuvintele tale,
M-ai crede...sau poate nu,
Tu ai să-mi spui, acum...sau poate nicio dată !?
Ce dor îmi va fi de tine.

Au căzut frunzele ruginii peste zilele mele,
De toamnă târzie, cu acest soare cald,
Ce să-mi amintească, mereu, și mereu,
Că fără tine, chiar și frunzele ruginii,
Chiar și acest soare cald de toamnă,
Pot fi doar clipe dureroase fără tine,
Răsfățata mea, Fionna.

Ce dragă-mi ești, ce dor am de fericire,
Ce nopți aș vrea ca eu să le petrec cu tine,
Să-mi spui, în fiecare seară, la despărțire,
În fața casei tale,
Întinzându-mi mâna ta caldă,
Peste ochii mei închiși, ce-ți visează iubirea,
Și simțindu-ți buzele tale catifelate,
Pe obrazul meu fierbinte,
Noapte bună, răsfățatule,
Rămâi cu bine, și...pe mâine,
Fionna, răzgâiata ta, se va gândi la tine.

Noapte bună, dragă Fionna...ești adorabilă.

Dar lasă-mă, pentru numele lui Dumnezeu,
Să te găsesc,
Dar lasă-mă să te descopăr,
Și lasă-mă să simt prezența ta în viața mea...
Hai, lasă-mă odată,
Nu fii doar o imagine, ci fii reală.

Lasă-mă, Fionna, nu fii o enigmă,
Cu un nume frumos de fată,
Hai, lasă-mă odată,
Tu, Fionna, cu nume atât de drag mie.